Mai deunăzi, între bonjour şi ca va şi alte cuvinte simpatice, citeam un post inspirat pe care îl găsiţi aici şi pe care îl recomand. Şi tot citind eu de zor, şi la fel pentru că inspiraţia vine şi din citit, am dat peste panseul următor: ”In prima faza exista doar initiati si gura-casca.” cu al cărui context de altfel sunt de acord – însă eu ţin să subliniez extrapolarea pe care autorul post-ului a simţit-o – şi anume – nu numai în domeniul ştiinţific există gură-cască şi iniţiaţi ci şi pe piaţa de consum. Iar acum, după ce am legat frumos A – iniţiaţi plus gură-cască şi B – piaţa de consum, am să ajung şi unde vreau să ajung şi unde mă miră că autorul postului amintit mai sus nu a ajuns – as in nu a ajuns în mod expres, negru pe alb.
Este ceva ce se numeşte consumator avizat, însă din păcate în societatea de consum, în loc ca acest specimen să abunde, el este mai degrabă un rara avis, lucru care, on the long run, are un impact negativ asupra calităţii produselor şi serviciilor oferite pe piaţă.
Ce este consumatorul avizat? Individul care – înainte să dea buzna în magazin şi să facă gaură în rafturi pe sistemul Una din fiecare, vă rog - mai întâi îşi face temele – vrea produsul X, care costă atât – care e deci raportul preţ/calitate? Merită preţul? Dacă da, ajungem la nivelul doi – e exact ceea ce vrea? De vreme ce investeşte bani în el? Dacă da, ajungem la nivelul 3 – de unde îl ia şi cam ce garanţie are, şi celelalte. Acest tip de individ educat nu apare numai pe piaţa de consum – sau, rectific – nu ar trebui să apară numai pe piaţa de consum – ci şi acolo unde, well, ni se cere să luăm decizii. Ori primul loc în care ni se tot cere să luăm decizii dacă, vorba aceea – ne-am jertfit pe altarul democraţiei este – aţi ghicit – urna de vot – şi aici consumatorul avizat este cel care face uz de votul raţional. Fără să intrăm în prea multe detalii, mă voi rezuma doar la a schiţa caracterul acestui consumator avizat şi apoi a-i da bine-meritatul loc între gură-cască şi iniţiat.
Acest tip de consumator avizat – după cum am spus şi mai sus – ar trebui să existe dar aproape că lipseşte cu desăvârşire. Drept pentru care ne putem întreba pe bună dreptate unde anume s-a dus? Care sunt deci cauzele absenţei lui de pe piaţa de schimb unde, după cum îi arată definiţia, ar trebui să ocupe un loc central. O cauză primară – pentru societatea americană spre ex – ar fi nevoia de a cumpăra mai mult - mai mult nu înseamnă neapărat şi mai bine ci doar mai mult. În cazul României şi chiar extrapolând, în cazul Europei, această nevoie este importată, este un ecou venit de peste ocean pe de o parte, şi de cealaltă parte o consecinţă naturală a ofertei excesive – a avea prea multe opţiuni poate deveni invers proporţional cu a petrece prea mult timp alegându-le, mai ales dacă aceste opţiuni conferă toate un anumit nivel x de confort.
Fiind bombardaţi cu oferte, indivizii au devenit ceea ce am putea numi consumator de masă, şi însăşi definiţia consumatorului avizat a avut de suferit, fiind transformată în – consumatorul care este mise a jour cu inovaţiile pieţei.
Dacă privim retrospectiv, am renunţat astăzi aproape cu totul la ideea de consumator cumpătat – acel consumator care ia produsul X şi îl foloseşte până când produsul clachează/se termină – în favoarea ideii de consumator de masă – consumatorul care renunţă la produsul X atunci când pe piaţă a apărut produsul X.1-beta, evident în favoarea celui din urmă.
Ori acest tip de raţionament, care a sărit peste etapa consumator avizat – nu numai că transformă această etapă într-un simplu mit, dar are consecinţe atât economice (creştere temporară în favoarea unei inflaţii de lungă durată) cât şi sociale (renunţarea aproape totală la ideea de angajament până la punctul în care verbul a (te) dedica este scos din circulaţie). Nu e de mirare şi nici întâmplător deci că ne confruntăm cu o societate din ce în ce mai superficială – pentru că modelul consumatorului de masă nu lasă timpul necesar cântăririi alegerilor, şi nu lasă nici spaţiul necesar unui talent – spre exemplu – să se dezvolte, să ajungă la maturitate. Drept pentru care nu facem decât să consumăm veşnic semi-preparatele alese prin propriul stil de viaţă, şi să ne plângem de singurătate şi lipsă de modele, în condiţiile în care nu am dat niciodată o şansă reală (pe axa timp-spaţiu) unei relaţii să evolueze, unui geniu să se nască sau unui PC să iasă din garanţie.
